Nebunie?

Nu am putut să dorm noaptea trecută… Erau atâtea lucruri la care mă gandeam; multe gânduri şi temeri îmi năvăleau în minte. Simţeam cum nebunia mă cuprinde.Oare înnebunesc?! De ce simt asta?! De ce?!Cred că este de vină faptul că am atâtea emoţii, sentimente şi gânduri pe care nu le exprim pentru că îmi este teamă (teamă în privinţa reacţiilor celor din jurul meu în cazul în care voi da frâu liber trăirilor), iar acest lucru mă macină şi mă duce în pragul nebuniei.Uneori îmi doresc să-i spun surorii mele pentru că ea este uneori alături de mine în familie, iar atunci când nu ne certăm ne înţelegem foarte bine…Un alt motiv pentru care i-aş spune surorii mele adevărul despre mine este faptul că seamăna cu mine în zilele când eram mulţumit de condiţia mea, când nu mă interesa ziua de mâine… Este amuzantă şi tot timpul este pusă pe glumiţe…Aş vrea să existe cineva care să-mi înţeleagă nebunia, fericirea, extazul, prostia si haosul din viaţa mea. În timp ce scriam aceste rânduri m-a sunat băiatul din istorisirea precedentă (o să-i spun V.). Am discutat puţin deşi erau mai multe reprize de tăcere pentru că nu mă aşteptam să mai vorbesc cu el deoarece îl sunasem şi nu îmi răspunsese, iar eu am crezut că doarme deja…Între timp ce discutam şi-a dat seama că nu este ceva în regula cu mine. M-a intrebat de ce sunt trist? Vă imaginaţi şi voi că am negat, dar apoi a urmat replică lui: “ Parcă am stabilit că nu ştii să minţi!”… Eu consider că ştiu să mint, dar faptul că nu-l pot minţi  pe el este cu totul altceva… Mă rog, să revenim… I-am popus să ieşim în weekend, dar  nu a refuzat, dar nici nu a fost de acord…

 Hmm…  Asta este…. Voi aştepta… Ce anume?! Rămâne de văzut ce anume aştept....

!