Aseară am avut în plan să scriu alte două istorisiri, dar azi mi s-a întamplat ceva ce mi-a zdruncinat din temelii lumea mea monotonă, plină de dispreţ şi dezamăgire.
Ieri seară scriam pe blog şi eram conectat la un site de socializare. La un moment dat profilul meu îmi este vizitat de un băiat drăguţ. Îi vizitez şi eu profilul, îi las o amprentă “Eşti simpatic!”, apoi începem să vorbim prin mesaje pe site-ul respectiv. După câteva discuţii am decis să ieşim la un suc sau ceai în ziua următoare, adică azi!
Când m-am tezit şi am aruncat o privire pe fereastră am văzut că ninge şi mi-a trecut prin minte să nu mă mai duc, dar după câteva moment mi-am alungat acest gând.
Ajuns la Bucureşti am luat metroul şi când am ajuns la destinaţie am greşit ieşirea şi am ocolit puţin pentru a ajunge la locul stabilit.
Îndreptându-mă spre locul de întâlnire mă uitam după un băiat îmbrăcat în negru (pentru că imi spusese că va avea un palton negru, fular negru)… Dar se pare că între timp se răzgândise… însă el m-a recunoscut şi mi-a zâmbit prietenos; mi-am dat seama că el este cel cu care trebuie să mă întâlnesc… (ca idee… multe persone au zâmbetul pe buze când merg pe stradă, dar am ştiut că el este… )
Nu-l cunoşteam şi am crezut că este un tip “plin de sine”, însă stând la un “pahar de vorbă” mi-a povestit despre el, despre pasiunea lui ( nu vă imaginaţi ce sclipire avea în ochi când vorbea despre pasiunea lui…) şi mi-am dat seama că de fapt este sensibil, inteligent, amuzant… Trebuie să mă credeţi când vă spun că este amuzant pentru că am râs tot timpul….. Ah… si are un accent drăguţ care îl face şi mai simpatic.
Dar ce fac?! Mă îndrăgostesc?! Nu se poate… cred că sunt doar entuziasmat pentru că nu mă pot îndrăgosti în situaţia în care mă aflu… dar nu îmi pot stăpâni emoţiile…
De fiecare dată când mă uitam în ochii lui simţeam că mă pierd şi că mă sufoc, dar totuşi era un sentiment plăcut… Credeţi-mă că privindu-l, ascultându-l şi ştiind că trebuie să îmi reprim emoţiile, sentimentele aveam senzaţia că în clipa următoare voi plânge, voi ţipa şi voi râde în acelaşi timp.
După ce am cerut nota mi-a propus să merg cu el să facă nişte cumpărături… evident că am fost de acord pentru că îmi făcea plăcere să fiu în compania lui…
În timp ce făcea cumpărăturile mi-a spus că a observat un lucru: nu pot să îl privesc în ochi mai mult de 4 secunde… Bineînţeles că am negat, dar era adevărat. Nu-l priveam prea mult timp in ochi pentru că simţeam cum emoţiile îmi copleşesc sufletul…
După terminarea cumpărăturilor fiecare a mers pe drumul lui deşi îmi doream să mergem amândoi în aceeaşi direcţie……
Acum îmi doresc să ies cât mai des cu el, îmi doresc să nu îl supăr vreodată, dar cel mai mult îmi doresc să fiu pe placul lui!
Acum sper că citind aceste rânduri să nu se supere pe mine pt că sunt sentimentele şi emoţiile mele, nu mă pot autocenzura, ăsta sunt: naiv, nerabdător, visător, copilăros… Şi ştiu că mă arunc cu capul înainte fără să mă asigur, dar aşa sunt eu şi nu mă pot schimba…
Când m-am tezit şi am aruncat o privire pe fereastră am văzut că ninge şi mi-a trecut prin minte să nu mă mai duc, dar după câteva moment mi-am alungat acest gând.
Ajuns la Bucureşti am luat metroul şi când am ajuns la destinaţie am greşit ieşirea şi am ocolit puţin pentru a ajunge la locul stabilit.
Îndreptându-mă spre locul de întâlnire mă uitam după un băiat îmbrăcat în negru (pentru că imi spusese că va avea un palton negru, fular negru)… Dar se pare că între timp se răzgândise… însă el m-a recunoscut şi mi-a zâmbit prietenos; mi-am dat seama că el este cel cu care trebuie să mă întâlnesc… (ca idee… multe persone au zâmbetul pe buze când merg pe stradă, dar am ştiut că el este… )
Nu-l cunoşteam şi am crezut că este un tip “plin de sine”, însă stând la un “pahar de vorbă” mi-a povestit despre el, despre pasiunea lui ( nu vă imaginaţi ce sclipire avea în ochi când vorbea despre pasiunea lui…) şi mi-am dat seama că de fapt este sensibil, inteligent, amuzant… Trebuie să mă credeţi când vă spun că este amuzant pentru că am râs tot timpul….. Ah… si are un accent drăguţ care îl face şi mai simpatic.
Dar ce fac?! Mă îndrăgostesc?! Nu se poate… cred că sunt doar entuziasmat pentru că nu mă pot îndrăgosti în situaţia în care mă aflu… dar nu îmi pot stăpâni emoţiile…
De fiecare dată când mă uitam în ochii lui simţeam că mă pierd şi că mă sufoc, dar totuşi era un sentiment plăcut… Credeţi-mă că privindu-l, ascultându-l şi ştiind că trebuie să îmi reprim emoţiile, sentimentele aveam senzaţia că în clipa următoare voi plânge, voi ţipa şi voi râde în acelaşi timp.
După ce am cerut nota mi-a propus să merg cu el să facă nişte cumpărături… evident că am fost de acord pentru că îmi făcea plăcere să fiu în compania lui…
În timp ce făcea cumpărăturile mi-a spus că a observat un lucru: nu pot să îl privesc în ochi mai mult de 4 secunde… Bineînţeles că am negat, dar era adevărat. Nu-l priveam prea mult timp in ochi pentru că simţeam cum emoţiile îmi copleşesc sufletul…
După terminarea cumpărăturilor fiecare a mers pe drumul lui deşi îmi doream să mergem amândoi în aceeaşi direcţie……
Acum îmi doresc să ies cât mai des cu el, îmi doresc să nu îl supăr vreodată, dar cel mai mult îmi doresc să fiu pe placul lui!
Acum sper că citind aceste rânduri să nu se supere pe mine pt că sunt sentimentele şi emoţiile mele, nu mă pot autocenzura, ăsta sunt: naiv, nerabdător, visător, copilăros… Şi ştiu că mă arunc cu capul înainte fără să mă asigur, dar aşa sunt eu şi nu mă pot schimba…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu